Nu egalitate, ci ghidaj: despre rolul real al părinților

 

Apropiindu-mă tot mai mult de vârsta adultă, am ajuns să fiu înconjurată de persoane din medii diferite și de vârste variate. În acest context, am întâlnit frecvent ideea conform căreia mulți părinți se identifică drept „prieteni” ai copiilor lor. De fiecare dată când auzeam această perspectivă, mă întorceam cu gândul la propria adolescență și la relația pe care o aveam atunci cu părinții mei.

Privind retrospectiv, nu aș putea descrie relația mea cu ai mei ca fiind una de prietenie în adevăratul sens al cuvântului. Asemenea multor adolescenți, nu simțeam că pot apela la mama de fiecare dată când băiatul de care îmi plăcea la 15 ani nu îmi răspundea la mesaje. În schimb, știam că pot apela la părinții mei atunci când eram rănită, când treceam prin situații dificile sau când mă confruntam cu probleme serioase. În aceste momente, ei îmi ofereau ghidaj, protecție și siguranță emoțională – elemente esențiale în relația părinte–copil, așa cum este descrisă în literatura de specialitate (Allen & Tan, 2016).
Pornind de la aceste experiențe personale, am ales să mă documentez și să consult studii științifice privind relațiile de prietenie în adolescență și relația părinte–copil în această perioadă. Scopul a fost să înțeleg dacă modul în care percepeam această relație era unul sănătos și firesc și, totodată, să pot oferi claritate adolescenților de astăzi.

Cercetările arată că este normal ca adolescenții să își dorească tipuri diferite de relații cu părinții și cu prietenii de aceeași vârstă. Relația părinte–copil trebuie să fie una caldă și apropiată, dar structurată în jurul unor limite clare și ferme, nefiind o relație între egali (Steinberg & Morris, 2001). Părinții au rolul de a oferi o bază de siguranță, sprijin emoțional și orientare, chiar dacă, pe măsură ce adolescenții cresc, apare nevoia de autonomie (Allen & Tan, 2016).
Psihologii atrag atenția asupra riscurilor care pot apărea atunci când părintele încearcă să fie „cool” sau să adopte rolul de prieten. În astfel de situații, pot apărea confuzii de rol, scăderea sentimentului de siguranță și dificultăți în stabilirea limitelor, iar adolescentul poate fi lăsat să ia decizii pentru care nu este încă pregătit din punct de vedere emoțional (Steinberg, 2014). Așa cum subliniază literatura de specialitate, copiii și adolescenții nu au nevoie de părinți care evită autoritatea, ci de adulți care își asumă responsabilitatea de a ghida și de a proteja (Laursen & Collins, 2009).

Prin contrast, relațiile de prietenie se bazează pe egalitate, sprijin reciproc, validare emoțională și respect mutual. Un prieten autentic este o persoană care ascultă fără a judeca, oferă sprijin în momentele dificile și se bucură sincer de reușitele celuilalt. Aceste caracteristici ale prieteniilor de calitate contribuie semnificativ la dezvoltarea încrederii în sine și a sentimentului de apartenență în adolescență (Wentzel, Barry, & Caldwell, 2004).

Respectul și încrederea reciprocă reprezintă elemente fundamentale ale oricărei prietenii sănătoase. Fără aceste componente, relațiile pot deveni dezechilibrate sau nesigure, afectând bunăstarea emoțională a adolescentului (van Harmelen et al., 2017).

Pentru un părinte, este dificil și nesănătos să își trateze copilul ca pe un egal, să îi împărtășească probleme de adult sau să caute sprijin emoțional în acesta. Astfel de comportamente pot duce la inversarea rolurilor și la supraîncărcarea emoțională a adolescentului (Steinberg, 2014). Din acest motiv, este esențial ca adolescenții să își construiască relații de prietenie cu persoane de vârsta lor, care să le permită explorarea identității și dezvoltarea competențelor sociale.

Studiile arată că adolescenții care au prieteni suportivi se adaptează mai ușor la școală și în societate și prezintă un nivel mai ridicat de încredere în sine (Wentzel et al., 2004; van Harmelen et al., 2017). De asemenea, cercetările longitudinale sugerează că, deși relațiile cu părinții rămân importante pe tot parcursul adolescenței, calitatea prieteniilor devine un predictor mai puternic al adaptării psihosociale la vârsta adultă (Allen et al., 2022).
În adolescența timpurie, relația cu părinții joacă un rol central în reglarea emoțională și sentimentul de siguranță. În adolescența mijlocie și târzie, prieteniile de calitate devin din ce în ce mai relevante, fiind asociate cu dezvoltarea autonomiei emoționale, a competențelor sociale și a relațiilor romantice sănătoase la vârsta adultă (Allen et al., 2022; Steinberg & Morris, 2001).

În concluzie, relația cu părinții oferă baza de siguranță necesară unei dezvoltări sănătoase, în timp ce relațiile de prietenie din adolescență joacă un rol esențial în formarea competențelor sociale și emoționale care vor fi utilizate pe tot parcursul vieții adulte.

Bibliografie
Allen, J. P., Chango, J., Szwedo, D., Schad, M., & Marston, E. (2012). Predictors of susceptibility to peer influence regarding substance use in adolescence. Child Development, 83(1), 337–350. https://doi.org/10.1111/j.1467-8624.2011.01682.x
Allen, J. P., Costello, M., Kansky, J., & Loeb, E. L. (2022). When friendships surpass parental relationships as predictors of long-term outcomes: Adolescent relationship qualities and adult psychosocial functioning. Child Development, 93(3), 760–777. https://doi.org/10.1111/cdev.13713
Allen, J. P., & Tan, J. S. (2016). The multiple facets of attachment in adolescence. In J. Cassidy & P. R. Shaver (Eds.), Handbook of attachment: Theory, research, and clinical applications (3rd ed., pp. 399–415). Guilford Press.
Laursen, B., & Collins, W. A. (2009). Parent–child relationships during adolescence. In R. M. Lerner & L. Steinberg (Eds.), Handbook of adolescent psychology (3rd ed.). Wiley.
Steinberg, L. (2014). Age of opportunity: Lessons from the new science of adolescence. Houghton Mifflin Harcourt.
Steinberg, L., & Morris, A. S. (2001). Adolescent development. Annual Review of Psychology, 52, 83–110. https://doi.org/10.1146/annurev.psych.52.1.83
van Harmelen, A. L., Gibson, J. L., St Clair, M. C., Owens, M., Brodbeck, J., Dunn, V., Lewis, G., & Goodyer, I. M. (2017). Adolescent friendships predict later resilient functioning across psychosocial domains. Developmental Psychology, 53(10), 1962–1977. https://doi.org/10.1037/dev0000311
Wentzel, K. R., Barry, C. M., & Caldwell, K. A. (2004). Friendships in middle school: Influences on motivation and school adjustment. Journal of Educational Psychology, 96(2), 195–203. https://doi.org/10.1037/0022-0663.96.2.195