Anul terminal: cum simt adolescenții presiunea și cum putem ajuta

 

Atunci când începem un lucru nou sau intrăm într-o etapă importantă a vieții, acest proces vine adesea cu o încărcătură emoțională intensă, de cele mai multe ori negativă. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că pășim într-un teritoriu necunoscut, iar o parte din creierul nostru este programată să caute pericole în lipsa predictibilității.

Tot ceea ce este nou și necunoscut poate fi interpretat de ceea ce cercetătorii numesc, metaforic, „creierul preistoric” ca fiind o amenințare. Din dorința de a ne proteja, această parte a creierului activează reacții de alarmă: emoții precum frica și îngrijorarea, însoțite de manifestări fiziologice (ritm cardiac crescut, transpirații, tremur), dar și de gânduri care favorizează evitarea, precum: „Nu sunt suficient de pregătit” sau „Nu am timpul necesar”.

Un astfel de context perceput ca potențial periculos pentru creierul nostru este finalul de an academic, în special pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a. Anii terminali sunt resimțiți atât de adolescenți, cât și de părinții acestora, ca fiind extrem de stresanți, deoarece marchează începutul unui drum nou, necunoscut.

Pentru a face față acestei tranziții, adolescenții se confruntă adesea cu o presiune crescută din partea mediului extern — părinți și profesori — de a atinge anumite standarde academice. Intenția este una protectivă: pregătirea pentru viitor. Însă, în lipsa unor resurse emoționale consolidate, această presiune poate deveni copleșitoare.

Conform lui Steinberg (2014), adolescenții se află într-o discrepanță între cerințele externe ridicate și capacitatea încă în formare de autoreglare emoțională, ceea ce face ca presiunea evaluărilor școlare să fie percepută ca dificil de gestionat.

În același timp, Dweck (2006) subliniază că focalizarea excesivă pe performanță și rezultate poate conduce la frica de eșec și la scăderea motivației, mai ales în contexte evaluative intense, precum examenele naționale. Atunci când accentul cade exclusiv pe rezultate, greșelile ajung să fie percepute ca dovezi ale lipsei de valoare personală.

Din perspectivă cognitiv-comportamentală, anxietatea asociată evaluărilor școlare este întreținută de gânduri automate de tip catastrofic, precum perceperea examenului ca un test al valorii personale (Beck, 2011). Evaluările cu miză mare pot amplifica anxietatea adolescenților atunci când acestea sunt asociate cu validarea personală sau cu teama de dezaprobare parentală (Clark & Beck, 2012).

Pentru a înțelege mai bine nivelul de stres și anxietate resimțit, există teste psihologice standardizate, pe care le pot administra doar specialiști în psihologie clinică. Rezultatele acestora nu doar că oferă o imagine clară asupra tipurilor de anxietate sau stres, dar devin și un punct de pornire pentru a lucra împreună, adolescent și clinician, la strategii personalizate de gestionare a emoțiilor și pregătire pentru examene. Acest lucru va fi detaliat în articolul următor, unde vom discuta tehnici practice pentru diminuarea anxietății și dezvoltarea capacității de autoreglare emoțională.

Un factor esențial de protecție în acest context este empatia. Goleman (1995) evidențiază faptul că empatia din partea adulților semnificativi joacă un rol important în reducerea stresului academic și în dezvoltarea rezilienței emoționale la copii și adolescenți.

Conform lui Kendall (2012), intervențiile cognitiv-comportamentale îi ajută pe adolescenți să identifice și să gestioneze gândurile disfuncționale asociate performanței școlare, reducând anxietatea și comportamentele de evitare. Prin aceste tehnici, este antrenată partea mai recent dezvoltată a creierului — „creierul nou” — responsabilă de luarea deciziilor raționale și de reglarea emoțională.

Prin diminuarea reacțiilor intense generate de creierul preistoric și prin activarea gândirii raționale, scad nivelurile de stres și anxietate, iar adolescenții pot dezvolta strategii mai adaptative pentru a face față acestui drum nou.

În articolul următor, voi detalia o serie de tehnici prin care atât adolescenții, cât și adulții pot contribui la diminuarea acestor emoții și la antrenarea „creierului nou”, pentru a face acest traseu necunoscut mai ușor de parcurs și mai prietenos.